Bucuria întâlnirii și a redescoperirii valorilor care au stat dintotdeauna la temelia satului bucovinean a însoțit, în aceste zile, o nouă serie a Taberei de vară „Comorile Satului”, ediția a 6-a. De această dată, proiectul a ajuns în localitatea Soloneț, unde 70 de copii și tineri au luat parte, timp de trei zile, la activități educaționale, culturale, catehetice și recreative. În Parohia Soloneț, păstorită de părintele paroh Alexandru Georgiu Chimiec și de părintele Marian Dolhascanu, cei 70 de participanți au luat parte la diverse activități interactive și formative, menite să aducă tinerilor dragostea de neam și respectul față de valorile naționale. De asemenea, participanții au avut bucuria de a coopera în cadrul atelierelor de lucru manual, pictură și modelaj și au participat la ateliere de comunicare și cunoaștere, seminarii, dezbateri și sesiuni catehetice. Tabăra „Comorile Satului” este organizată prin Fundația „Dosoftei Mitropolitul” și Departamentul Activități de Tineret ATOS și Tabere al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava. Prin activitățile propuse, proiectul urmărește valorificarea tradițiilor, istoriei și identității locale, precum și transmiterea valorilor morale și spirituale care pot contribui la formarea tinerei generații.


Lasă un răspuns