Doamna Maria Brâncoveanu, mamă a 11 copii și soție devotată a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, va fi cinstită pentru prima dată ca sfântă, în Biserica noastră, în data de 16 august. Proclamarea locală a canonizării sale va avea loc la Biserica „Sfântul Gheorghe” Nou din Capitală, în ziua pomenirii Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și Sfetnicul Ianache. Racla în care vor fi așezate moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu va fi sfințită, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 15 august, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhal. Racla va fi dusă apoi la ultima ctitorie cunoscută a domnitorului Constantin Brâncoveanu, de la kilometrul zero al Bucureștiului. Tot sâmbătă, de la ora 17:00, în Biserica „Sfântul Gheorghe” Nou va fi săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, Sfânta Liturghie va fi oficiată începând cu ora 9. În continuare, va fi citit Tomosul sinodal de proclamare locală a canonizării, va fi prezentată icoana și va fi intonat troparul Sfintei Maria Brâncoveanu. Închinarea la sfintele moaștele va fi posibilă doar după aceste momente solemne, atunci când racla și icoana vor fi așezate în baldachinul amenajat în pridvorul bisericii. Slujbele vor fi transmise în direct de Trinitas TV și Radio Trinitas, precum și pe paginile de Facebook și Youtube ale Trinitas TV.









Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.