Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău a fost purtată ieri, pentru al treilea an consecutiv, în procesiune pe străzile municipiului Câmpulung Moldovenesc. Evenimentul a reunit numeroși credincioși, clerici, monahi și reprezentanți ai autorităților locale. Icoana a fost adusă încă de sâmbătă la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, pentru ca locuitorii orașului și pelerinii să se poată închina. La ceas de Vecernie, aceasta a fost purtată în procesiune până la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, pe un traseu care a inclus mai multe opriri la bisericile din municipiu. Alături de preoți și credincioși au participat copii și tineri în port tradițional, elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, pompieri și cadre militare, precum și reprezentanți ai Ocolului Silvic „Silva Bucovina”. În cadrul procesiunii, icoana Maicii Domnului a fost însoțită și de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor care le-a vorbit, la final, celor prezenți despre Maica Domnului ca model al iubirii materne statornice și al rugăciunii pentru oameni. Icoana de la Mănăstirea Rarău este considerată unul dintre cele mai importante odoare ale Bucovinei. Potrivit tradiției, aceasta a fost adusă din Sfântul Munte Athos de voievodul Petru Rareș și este strâns legată de istoria de aproape cinci secole a așezământului monahal de la poalele Pietrelor Doamnei. După închinarea credincioșilor, icoana a fost readusă la Mănăstirea Rarău.


Lasă un răspuns