La noul sediu administrativ al Episcopiei Tulcii s-a întrunit astăzi Permanența Consiliului Eparhial. După ce s-au rugat împreună în paraclis, membrii organismului executiv al eparhiei au vizitat cabinetul episcopal, amfiteatrul, biblioteca, sala de ședințe și birourile sectoarelor eparhiale. În cadrul Permanenței Consiliului Eparhial prezidate de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au fost discutate aspecte de ordin administrativ-bisericesc, economic, juridic, social-filantropic și cultural-educațional. De asemenea, a fost prezentat raportul pentru finalizarea bursei „Brațele părintești”, proiect în cadrul căruia 70 de beneficiari au primit, timp de 10 luni, sprijin în valoare de peste 176.000 de lei, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Totodată s-a aprobat ca, prin programul „Inimă de părinte, dragoste pentru copiii părăsiți”, inițiat de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, 100 de elevi tulceni proveniți din medii defavorizate să primească, la început de an școlar, ghiozdane sau tichete sociale.


Lasă un răspuns