Aflat pentru câteva zile în țara noastră, Kyriakos Pierrakakis, ministrul economiei şi finanţelor din Grecia și președintele Eurogrupului, a fost primit astăzi, împreună cu Excelența Sa, Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Elene în România, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Reședința Patriarhală. În cadrul întâlnirii, au fost discutate aspecte privind buna colaborare dintre cele două popoare ortodoxe, atât în plan cultural-religios, cât și în domeniul educațional. De asemenea, au fost abordate subiecte precum acordarea unor burse de studiu studenților care urmează cursurile în cadrul instituțiilor de învățământ universitar din Grecia și organizarea unor vizite și pelerinaje la bisericile și așezămintele monahale din cele două țări, în vederea cunoașterii și valorificării patrimoniului și a tradiției ortodoxe.


Lasă un răspuns