Pentru a marca evenimentul istoric al proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, Romfilatelia a pus astăzi în circulație o nouă emisiune de mărci poștale, dedicată celei ce, prin viața și personalitatea sa, constituie un model de femeie și mamă creștină. Emisiunea are în componență două timbre: unul cu o valoare nominală de 6 lei, reproduce icoana de canonizare a sfintei, realizată de pictorii bisericești Răzvan și Mihaela Bădescu, și altul, cu valoarea nominală de 21 de lei, care prezintă portretul Doamnei Maria Brâncoveanu realizat în anul 2018 de Marieta Rotariu, iconograf și membră a Asociației Femeilor Ortodoxe Române „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu” a Parohiei Ortodoxe Române din Schiedam, Țările de Jos. Pe plicul prima zi sunt ilustrate lalelele „Doamna Maria Brâncoveanu”. Înregistrat în Nomenclatorul de specialitate al Asociației Regale a Cultivării Plantelor cu Bulbi, soiul de flori roșii cu margini galbene simbolizează sângele Sfinților Martiri Brâncoveni și coroana purtată cu demnitate.









Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.